19.02.2010

Şi dacă,


Şi dac-atunci nu te ştiam,
Că nu eram se cheamă,
Chiar dacă liniştit eram,
De linişte mi-e teama.


Şi dacă nu te cert o zi,
Sa plângi atunci de ciuda
Caci nepăsarea doare, ştii
Si rece-i viata cruda.

Şi dacă nu mă mai iubeşti,
Voi fi ce-am fost, o umbra
Ce rost mai are sa trăieşti
Sa duci o lupta surda?


Şi dacă sunt, si daca eşti
De ce nu suntem una?
Sa ne iubim iar ca-n povesti,
S-avem o viata buna.


Şi dacă rece sunt acum,
Nu îmi cânta prohodul
Te iubesc,si-acum ti-o spun
S-o ştie tot norodul.

Şi dacă mâine mor, sa ştii,
Ti-o spun inca o data
Eu te iubesc ca-n prima zi
Iubire adevărata.

Şi dacă tu mă mai iubeşti,
Mă ia acum de mana
Si sa trăim ca in povesti
Desculţi, nebuni, in luna.

05.01.2010

A trecut si toamna, gata, a venit iarna din nou,



















A trecut si toamna, gata, a venit iarna din nou,
Mosule vine Craciunul, oare voi primi cadou?


E oare iarna?
Hmmm… Pai sa vedem.
Obrajii si nasucul imi sunt reci si rosii. Mainile imi ingheata si plang ca am buba. Trebuie sa port manusi, fular si caciulita. Mama i-a pus in vedere tatei ca trebuie sa-mi cumpere mie si Anei hainute groase, sosetele si ghetute. Seara beau ceiut fierbinte, iar mami si tati beau vin fiert.
Se vede treaba ca raspunsul este un DA categoric, este iarna.
Uneori iarna e si zapada.
Zăpada?
Zapada e cojocelul pamantului, mantia alba ce-l apara de frig. Mii de fulgisori albi de gheata danseaza prin aer si se aseaza usor pe pamant formand o haina alba. Copaceii capata si ei aceeasi culoare si sclipesc frumos. Cu totii, adulti si copii, il cautam asiduu pe Domnul Echilibru. Picioarele devin nesigure si se misca dupa cum le dicteaza gheata. Oamenii de zapada pun stapanire pe oras. Peste tot numai ochisori de carbune, maturi in rol de manute si morcovi pe post de nas.
In zapada aluneca saniute conduse cu maiestrie de copii sau trase de parinti.
sania? ...
Trasa de mami sau de tati, saniuta mea cea verde aluneca usor in zapada. Ma poarta iute ca vantul. Simt ca plutesc. Nasucul imi curge, dar cine are timp sa-l bage in seama? Aievea se aud clinchete de zurgalai.
…Zurgalai?!
Upsss, asta inseamna ca în curând vine Moşul
Mami si tati susotesc de ceva vreme. Ma tot intreaba ce imi doresc. De parca eu stiu, am doar 2 ani.
Dar, daca ei tot mi-au zis asta, l-am sunat de cateva ori pe zi pe Mosu’ sa-i amintesc sa treaca si pe la mine. Am incercat chiar sa fiu cuminte, dar nu prea mi-a reusit, sunt doar un copil.
Dupa zile si saptamani de chin in care mi s-a spus ba ca vine Mosu, ba ca nu vine pentru ca nu sunt cuminte, intr-o buna zi, mama m-a anuntat ca Mosu vine acasa la maToma si ca ne asteapta si pe mine si pe Ana.
Mi-am pus hainute frumoase, am repetat cantecelul cu tati si am zbughito spre casa prietenilor nostri dragi.
Acolo, agitatie mare, copii, parinti si bunici il asteptau cu infrigurare pe Mosu’. La ora fixa, fara sa intarzie Mosul a intrat pe usa. Am uitat si cantecelul de emotie. Tot ce imi doream era sa imi primesc cadoul, nu conta ce, cadou sa fie. Si l-am primit. Fericirea mi-a inundat sufletelul iar chipul meu frumos de copil releva acest frumos sentiment ce ma cuprinsese. Imaginea acelui chip a fost cel mai frumos moment al sarbatorilor de iarna.

04.01.2010

De ziua mea!




Desi nu este elegant sa intrebi o domnisoara cati ani are, am sa iti raspund. Am 2 ani, si ma numesc Malia Osu.


De ziua mea, natura mi-a facut cadou un cadru feeric. A nins ca in poveste si parcul Morarilor s-a imbracat de in alb pentru a ma sarbatori. Parculetul copilariei mele, cadrul minunat al intamplarilor copilariei mele arata ca in povesti.


Pentru a marca cum se cuvine acest important eveniment din viata mea si a familiei mele, am pregatit o invitatie tuturor prietenilor mei.


Cu totii mi-au facut onoarea de a-mi accepta invitatia si de a sarbatori impreuna. Au fost si nasii cu Uca si MAia, a fost si moToma, Iki si toti ceilalti prieteni dragi.


Ne-am dat cu sania, am mancat tort, parintii au beut vin fiert.
Eu zic ca a fost o petrecere frumoasa. Sper ca si celorlalti sa le fi placut.




23.06.2009

Cel mai frumos cadou


Astazi am primit un cadou. Cel mai frumos cadou. Am sa il impart cu Alina, cu mami si cu tati. "Barza" ne-a adus o surioara, Ana Iris. O fetita superba! Dumnezeu sa ii dea sanatate, credinta, inteligenta, frumusete si noroc.

09.04.2009

Jurnal- 09.04.2009


Sunt suparată. Foarte suparată! Păi cum aşa?! Libertate, libertate, dar in toată lumea există un control asupra tuturor publicaţiilor. Cum îşi permit să folosească o cerneala atât de toxică? Chiar nu o testează nimeni înainte? Negreşit, mâine am să merg direct la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor. Mă rog, o să îl rog pe tati să mă ducă. Aşa ceva nu este permis, nici măcar in România. Am să le arat eu lor. Ce dacă se distribuie gratis? Ce tati le cere bani ca să o citescă? Nu. Atunci?! Să-şi schimbe cerneala. Citind-o, cu patos şi în mod repetat, tata si-a agravat hemoroizii.
Ieri am fost cu mami la cabinetul medical. Cu maşina. Am observat că in traficul din Bucureşti intalneşti oameni aflaţi în imposibilitatea de a-şi utiliza funcţia intelectuală. Se comportă aşa deoarece nu au fost educaţi sau pentru că, printr-un eroare anatomică, creierul acestora nu s-a putut dezvolta. Lipsind cu desăvârşire inteligenţa lor nu se poate nici manifesta. Infinită, întâlnită pretutindeni prostia soferilor bucuresteni este moştenită genetic, asigurându-şi astfel eternitatea. Ca dovada irefutabila a acestui fapt bucureştenii au intrat in Guiness Book, au cel mai mare cîrnat.
Aseară tati se uita la meci, Craiova –Dinamo. Nu intrebaţi scorul. Şi nici unde e televizorul. Tati stie…. Printre cei ce comentau meciul din studio era si Meme Stoica. Interesant personaj. Il cunosc personal, am folosit acelasi closet cu el, cand tati a trebuit sa-mi schimba pampersul la stadion. Stătea in faţa oglinzii admirând tatuajul pe care scria "I LOVE U George!" şi pe care îl ţine ascuns acum. Privindu-l, auzea parcă imnul ligii, ce-i gâdila cândva urechile. Zgomotul apei în closet l-a trezit la un moment dat din reverie. Şeful tocmai terminase şi îl chema să işi facă datoria. ... " - Da şeful, sunt aici " , strigă servil şi se apucă de muncă. Cand s-a auzit de undeva din spate blitzul unui paparazzi nu a mai apucat decat sa spuna : " Nu mă fotografia cînd fumez, te rog, că tata nu ştie că fumez. "

Despre alte mame. Azi - mama lui Gigi Becali

Pe-o blana de oaie, la Pipera in castel,
Si tinand in poale un miel mititel,
Plange si suspina mama lui Gigel,
Caci la beci o vreme a fost luat chiar el,
Razboinicul lumii, mancator de miel,
Latifundiaru' cu muchi de otel.

Dupa o lumina care l-a orbit,
Chiar in fata casei o dub-a oprit.
L-a luat pe Gigi si la beci l-a dus
Ingerul luminii iata e rapus.
Toti banutii lui au fost dati in van,
Nu mai taie el mielul in ast an.


Pe la ceas de seara, ascuns intr-un beci,
Ascultand la casti al etapei meci
Pe-un tricou cu Steaua, din blana de miel,
Plânge si suspina, Becali Gigel.
Steluta lui pierde, oare-a cata oara?
Jos in clasament cat se mai coboara?

07.04.2009

Tati se prezinta.

M-am nascut la Buzau, pe strada Garii, la maternitatea municipala. Era un februarie cenusiu ca un semn prevestitor pentru cutremurul devastator ce-avea sa vina peste un an. Sau poate cutremurul a venit ca si pedeapsa pentru ca o bateam in cap cu ciocanul pneumatic pe sora-mea abia nascuta?! Ce vina aveam eu, bunicu' imi spusese ca e "pisa"? Ce cauta pisa in patutul care fusese al meu? Implinisem un an, eram baiat mare, dar din cand in cand as mai fi vrut sa dorm in patut. Am fost un copil rau si bolnavicios. Norocul bunicii, nu avea nevoie de alte miscari pentru bodybuilding. Cu o mana ma legana pe mine, iar cu cealalta pe soramea. Evident ca pe picioare il avea pe varul nostru, cu un an mai mic decat sora-mea si cu doi decat mine. Bunica a dobandit astfel o conditie fizica de invidiat. Tata a inceput brusc sa se obisnuiasca cu prezenta ei in casa si sa ii spuna sarut mana, ori de cate ori se intorcea de la lucru.La 3 ani am devenit constient de propria mea identitate. Se dovedise a fi putin cam tarziu, n-am mai putut profita de asistentele ce ma plimbau din mana in mana cand ma ducea mama la dispensar. Mi-au cazut dintii de lapte , prima zi de scoala, prima dragoste, primul sarut, prima erectie. In clasa a 8-a i-am zis "Himalaia" unui coleg si Dumnezeu mi-a dat 20 centimetri in plus in inaltime ( in doar 2 luni), ca sa ma-nvat minte. Asta m-a complexat toata perioada liceului, fraier fiind, nu-mi dadeam seama ce mare succes aveam la fete ( si din cauza inaltimii, sau mai ales din cauza ei). In facultate m-am prins si eu ca era un atuu si am profitat la maxim. Am profitat atat de tare incat in anul II m-am trezit insurat. Din fericire, facultatea mi-a largit orizonturile, dupa ce mi-am luat licenta am divortat. A urmat cel mai spectaculos an din viata mea, am obtinut jobul dorit inca din prima zi de facultate si am gasit iubirea vietii mele. Acum suntem 4, ele erau 2 de la inceput. Am o familie superba, un job bun. Peste putina vreme vom fi 5. Doamne ajuta!